Folllow the Rainbow

Folllow the Rainbow

vineri, 25 septembrie 2015

JoakaJoc - cursuri de actorie pentru copii care încearcã bucurii


Pledoarie pentru dezvoltarea prin actorie, pentru joacã și joc - JoakaJoc

Drumul de la joacă la joc este lung, frumos și complex.
Actoria, chiar și pentru un adult șlefuit într-ale vieții nebunii, se înțelege și se apucă de la joacă, ajungând ușor-ușor la jocul profesionist. Asta înseamnă că prima lecție pe care atât copilul, cât și adultul e bine s-o înțeleagă este aceea a pãstrãrii copilului din sine.

Profesorii noștri de clasă, Catrinel Dumitrescu și Emil Hossu, ne spuneau în primii ani de facultate că esența actoriei stă în capacitatea de a te juca exact cum o făceai în copilărie. Credința că ceea ce te joci este real, seriozitata și asumarea rolului sunt elemente esențiale.
Vă aduceți aminte cum copiii își aranjează un loc de joacă, un spațiu care să aibă semnificația de atelier de croitorie sau cabinet medical, ori bucătărie sau navă spațială? Cum își imaginează sau chiar folosesc obiecte reale? Cum vorbesc cu prietenii imaginari, cu păpușile sau colegii lor și își asumă extrem de serios ce au de făcut?
Ei bine, aceasta înseamnă a te juca, dar și a juca un rol. Și a-l juca bine!

În cei patru ani de facultate am învățat de la arta actorului și a vorbirii, până la psihologia creației și istoria teatrului, de la canto și dans, la o limbă străină sau de la aranjamentul luminilor sau ilustrația muzicală a unui spectacol, la realizarea efectivă a recuzitei sau a decorului.
Pe de o parte, am făcut balet si dansuri, chiar și cascadorie, am cântat și ne-am jucat, iar în același timp am înțeles și am analizat comportamente umane, personalități și personaje multiple, ce anume le motivau acțiunile și cât de morale le erau viețile și alegerile. Cam la fel cum odinioară comentam un text la literaturã sau caracterizam personajele.

Totuși, toate au început și încep cu a te juca și a-ți imagina. Abia apoi analizezi în amănunt o operă, un personaj, abia apoi construiești un rol complex și o fișă completă a unui personaj.
De la anul I pînă la finalul anului al-IV-lea atât tînărul adult student, cât și copilul din el se dezvoltă, se înțelege pe sine mai bine, se maturizează și se așază mereu mai mult și mai bine cu picioarele pe scândura scenei de teatru sau a vieții. În trei cuvinte - se dezvoltă, se exprimă, relaționează.
Actoria presupune, așadar, arta actorului, arta vorbirii(respiratie, emisie, dictie, frazare, intonatie), muzică și mișcare scenică - adică jocul în sine, de asemenea imagine, decor, organizare, disciplină și munca în echipă, dar și cultură, psihologie, relaționare interumană și scenică, implicit dezvoltare personală. 
Actoria te ajută să fii și un om mai bun, nu doar un actor mai bun, o persoanã completă, asumată, conștientă de sine și de ceilalți.


Pentru cei foarte mici, modalitatea de a-i face să fie atenți și să participe este puțin diferită în funcție de gradul lor de înțelegere sau de exprimare verbală și emoțională. Cu cât înaintăm în vârstă, metodele se axează din ce în ce mai mult pe o formă clasică a predării actoriei.
Finalitatea cursului prin toate metodele folosite este mereu aceeași: exprimare, relaționare, dezvoltare. Și bineînțeles, la final, un spectacol pe masura! :)

Site-ul nostru - www.joakajoc.ro
Pentru detalii, puteti sa ne scrieti si pe facebook, sa sunati la 0726 693 999 sau sa veniti direct la Palestragym, pe str. Magura Vulturului, nr. 85, colt cu str. Elev Stefanescu-Stefan.
Accesul catre sala este posibil, pe langa alte mijloace de transport, si cu metroul - statia Iancului (str. Avrig, apoi dreapta pe str. elev Stefanescu)
Va asteptam din nou miercuri, 14 octombrie, ora 18.

Niciun comentariu: